Articole

  • Home
  • Articol
  • Aradul, inclus în Programul „Orașe Europene”
Aradul, inclus în Programul „Orașe Europene”

Aradul, inclus în Programul „Orașe Europene”

Aradul este primul din cele zece oraşe din cadrul Programului „Orașe Europene”, inițiat de Ministerul Culturii (un proiect dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România), care a semnat un parteneriat cu Ministerul şi care se va bucura de un astfel de sprijin. Pe viitor, şi celelalte nouă oraşe din program vor intra în legătură directă cu Ministerul Culturii.  Luni, 18 iulie primarul Gheorghe Falcă şi ministrul Corina Şuteu au semnat acest protocol la cinema Arta, spaţiu ales special pentru a puncta relansarea cinematografului de artă.

“Ziua de azi confirmă că noi am fost curajoși în urmă cu câțiva ani când ne-am asumat candidatura pentru Capitală Europeană a Culturii. Nu multe orașe au avut acest curaj, pentru că știam toți că va exista un singur câștigător. Și totuși, putem spune că sunt mai mulți câștigători. Semnarea acordului de azi confirmă că Aradul este un oraș câștigător. Este câștigător pentru că semnăm un acord și primim o recunoaștere. Este câștigător pentru că am înțeles ce înseamnă să investim în cultură. În acest moment, municipiul face un efort elegant și frumos – 10% din bugetul orașului este alocat culturii și vrem să menținem acest ritm. Este ocazia orașului de a-și marca identitatea, este ocazia oamenilor de a se implica în acest domeniu, este ocazia tinerilor de a-și prezenta creativitatea.” a spus Gheorghe Falcă, Primarul Aradului.

Protocolul pune bazele unui parteneriat activ pe multiple planuri de interes, pentru protejarea și valorificarea patrimoniului cultural al Municipiului Arad, pentru inițierea programului „Orașe Europene”, pentru o mai bună interacţiune între activităţile instituționale și culturale ale Municipiului Arad şi cele ale Ministerului Culturii. Se va realiza o colaborare pentru menţinerea unor legături permanente în domeniul cultural iar scopul final va fi promovarea tradiţiilor culturale, corecta şi prompta informare a opiniei publice privind activităţile partenerilor, elaborarea și implementarea în parteneriat a unor proiecte cu finanțare nerambursabilă. Se va urmări creşterea gradului de acces al publicului larg la bunurile culturale mobile și imobile, precum și la informațiile ce situează aceste bunuri într-un context cultural științific și social, cât și promovarea acestora la nivel național și internațional.

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a vorbit despre lcul și rolul Aradului pe harta culturală a României, dar și despre protocolul semnat:

„Sunt în primul rând emoționată că am revenit la Arad. Este unul din orașele din România pe care le-am vizitat în ultimii ani, de când m-am întors de la New York. Și acest lucru nu este întâmplător, pentru că prima mea vizită aici, acum trei ani, a fost datorată tocmai lansării acestei idei de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii și în momentul în care am ajuns la Arad, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost calitatea europeană a orașului. Mi s-a părut că zace aici, că există aici, că vibrează aici un potențial extraordinar. A fost o primă întâlnire cu oameni de cultură, cu directorii instituțiilor, cu directorii organizațiilor societății civile și am simțit, alături de Robert Palmer – care era expertul străin cu care venisem pentru o conferință legată de politicile culturale locale, că Aradul poate fi un candidat extrem de credibil pentru proiectul Capitală Europeană a Culturii.

Ce cred că este de spus despre programul Orașe Europene este tocmai că este un program născut din ideea că, în sfârșit, cred eu, începând cu anii recenți, orașele din România au înțeles că strategia culturală este o strategie de dezvoltare socială, dezvoltare economică, dezvoltare durabilă. Și aceasta este o idee care la nivel global a început să pătrundă foarte tare în conceptele instituțiilor europene, mai ales după anii 2000.

Deci avem, în fine, această conștiință. Faptul că paisprezece orașe au început să construiască strategii culturale ca strategii de dezvoltare, în colaborarea cu zona economică, cu zona socială este o dovadă a acestei înțelegeri. Din acest punct de vedere, chiar dacă nu a intrat pe lista scurtă, părerea mea este că Aradul a evoluat în ultimii ani, din punct de vedere al strategiei culturale, cu totul și cu totul remarcabil.

O serie de entități, cum este kinema ikon, care este o organizație iconică în Arad, și-a redescoperit valențele dinamice, a reintrat în circuit. Festivalurile de film care au început să existe aici – Festivalul de Film Documentar FARAD, la fondarea căruia cu modestie am participat și eu, este un festival care devine pe an ce trece tot mai important. TEBA a devenit un loc în care artele contemporane și artele vii au început să fie expuse și să permită o experiență directă cu arta contemporană și cu arta emergentă. Diverse alte festivaluri și manifestări au început să existe. Chiar acum se desfășoară Academia Itinerantă Andrei Șerban, care va avea o prezentare astăzi.

Cred că, în felul acesta, prin Centrul Municipal de Cultură – și el recent înființat, cred eu, tot ca urmare a acestei dezvoltări a strategiei culturale – Aradul își îndeplinește potențialul, își ocupă locul între orașele extrem de vizibile cultural pe harta României.

Din acest punct de vedere, pentru mine, ca Ministru, este o bucurie și în același timp, un lucru natural că primul acord între Ministerul Culturii și un oraș din România în materie de cultură, în marele program Orașe Europene, îl semnăm cu Aradul.

Programul Orașe Europene presupune că noi, ca Minister al Culturii, care suntem un arhitect, un reglementator al ceea ce se întâmplă în cultură în țară, încercăm să dinamizăm și să relansăm relația concretă cu orașele din țară. Am început cu acele orașe care au dezvoltat strategii culturale și vom continua, la un moment dat, dacă acest program va avea succes, cu alte orașe care cu siguranță vor dori să semneze asemenea protocoale de acord, asemenea parteneriate.

Parteneriatul deocamdată se declină în câteva linii principale. Una dintre ele este o linie a dezvoltării unor evenimente care sunt sub patronajul Ministerului, dar care au o valoare europeană și locală.

A doua linie de dezvoltare este cea a formării profesionale, nu numai în management și administrație culturală, ci și în curatoriat și programare de evenimente culturale.

Există o a treia dimensiune a acestui protocol, care este legat de revitalizarea unui cinematograf de artă. Așa cum am mai spus, cinematografia este una din prioritățile mandatului meu, scurt, intens, dar să sperăm cu oarecare rezultate. Și sperăm ca prin revitalizarea acestor cinematografe, care vor avea în programare filme europene și filme de artă, să reușim să relansăm un interes al publicului din orașele din România pentru această experiență care este cinematograful, care nu se petrece doar în mall, el se petrece în aceste locuri, în aceste spații, ca cinema PARADISO, în care ne întâlnim, vedem un film, medităm asupra lui, ne bucurăm că suntem împreună și ne uităm la ecran și, de fapt, ecranul își regăsește calitatea de transmițător al unor emoții cu totul și cu totul particulare.

Cred că Aradul este pe cale să-și definească o identitate extrem de diversă, este unul dintre orașele cele mai cosmopolite pe care le cunosc în România, cu o arhitectură magnifică și un oraș de graniță – dar acum nu mai exisă orașe de graniță, nu mai există decât orașe care conectează între ele diverse lumi.”

Prin acest protocol se asigură, totodată, protejarea patrimoniului cultural la nivelul Municipiului Arad prin dezvoltarea și finanțarea proiectelor și programelor privind evidența, digitizarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național, promovarea proiectelor culturale, publicitatea prin intermediul acţiunilor desfăşurate de ambele părţi, organizarea de expoziţii, festivaluri şi alte activităţi cultural-educative, publicarea în parteneriat a unor lucrări științifice sau de interes public, efectuarea de studii, cercetări etc.

Spaţii din Bucureşti, mai exact spaţiile Ministerului Culturii vor putea găzdui, astfel, evenimentele culturale importante ale Aradului, care vor avea şansa să devină de rang naţional şi internaţional. Mai mult, unele vor avea şansa să primească finanţare chiar de la minister, direct, în baza acestui parteneriat, în timp ce acţiunile şi planurile ministerului vor fi mai bine diseminate la nivelul Aradului.