Articole

  • Home
  • Articol
  • „Au oare oamenii nevoie de libertate?” (G. Liiceanu)

„Au oare oamenii nevoie de libertate?” (G. Liiceanu)

„Despre libertate” – festivalul de științe umaniste al Aradului invită nume importante la prima ediție care va avea loc în 23-25 aprilie 2015

Dacă oamenii nu au nevoie decât de protecție, înseamnă oare că libertatea nu face parte din rândul forțelor care mișcă omenirea din loc? Îmi propun să arăt în conferința mea că, dacă oamenii ar fi avut nevoie numai de protecție, ne-am fi aflat și astăzi în peșteră și am fi mestecat carne crudă. Dar, pe de altă parte, dacă oamenii au nevoie de protecție (și au) și libertatea nu face neapărat parte dintre necesitățile lor imediate, cum intră libertatea în lume? La ce e ea bună? Cine sunt agenții libertății? […] Așadar ce e libertatea? Care este raportul dintre individ și specie în cazul libertății? Dintre puțini și mulți? Cum, pe fundalul rutinei, repetiției și despotismului tradiției, poate să apară noul, adică lucrul făcut pentru prima oară și gestul inaugural al unui singur individ? Care este rolul geniului și al elitei în economia libertății? (Gabriel Liiceanu, invitat la Festivalul de științe umaniste „Despre Libertate”)

Pe muchia acestei limite individuale se va negocia din 23 în 25 aprilie la Arad problema asumării libertății, în diversele forme în care aceasta se poate manifesta pe parcursul existenței noastre. Pornind de la una dintre problemele filosofice fundamentale, Festivalul de științe umaniste „Despre Libertate”, organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad, își propune să aducă în dezbatere în spațiul cultural arădean consecințele sociale, politice și spirituale ale modului în care libertatea este percepută la nivel personal, însă și prin prisma discursului public și ideologic. Așadar, „Despre Libertate” are toate datele necesare pentru a coagula un dialog de calitate între intelectualii români (a căror lipsă din spațiul cultural arădean a fost îndelung deplânsă) care vor susține conferințe și dezbateri în cele trei zile de festival și publicul cu certitudine dornic de a lua parte la prima ediție a unui festival competent și promițător.

În cadrul festivalului vor susține conferințe Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Mihai Maci, M. Duțescu, Teodor Baconschi, Petre Guran și Armand Goșu – o selecție de nume relevante, active și importante în publicistică, eseistică, literatură și politologie, un eșantion mai mult decât reprezentativ pentru discursul public intelectual românesc. Pe măsura invitaților sunt și subiectele abordate, de la „Constrângerile ideologice ale învățământului public din România” (Petre Guran, 24 aprilie), la ipostaze ale libertății în Ucraina (Armand Goșu, 24 aprilie) sau „Arhitectura tranziției. Primii ani de libertate” (M. Duțescu, 23 aprilie), însă și resemantizarea libertății prin intermediul fenomenului Facebook (lansarea cărții „Facebook. Fabrica de narcisism”, Teodor Baconschi, 24 aprilie). Pentru mai multe detalii și pentru a descoperi toate surprizele pe care festivalul le rezervă, consultați mai jos programul complet.

Paradoxal, victoria omului revoltat a coincis cu explozia, siameză, a celor două totalitarisme: cel neo-păgân, pan-germanic, ieșit din parodia wagneriană a superiorității ariene, în nazism, și cel de pe partea bolșevică a străzii, pe care Lenin, Stalin și compania l-au pavat cu cadavre. Undeva am fost mințiți și aș spune că și post-modernitatea, cu programul ei neo-demolator, nu ne vindecă dezechilibrul spiritual. Libertatea revine, tot mai scheletică, mai botoxată, mai artificial expusă și revendicată, însă ea nu-și va regăsi suflul, puterea de mobilizare și autenticitatea decât ca libertate de a spune DA. (Teodor Baconschi, invitat la „Despre libertate”)

Organizator: Centrul Municipal de Cultură Arad