Articole

  • Home
  • Articol
  • (RE)Cunoaștere. Camera obscură – un adevărat succes la Zilele Aradului 2015
(RE)Cunoaștere. Camera obscură – un adevărat succes la Zilele Aradului 2015

(RE)Cunoaștere. Camera obscură – un adevărat succes la Zilele Aradului 2015

Arădenii au fost încântați de ineditul experiment de pe platoul Primăriei Arad, (RE)Cunoaștere. Camera obscură, și au pășit cu mic, cu mare înăuntrul ei pentru a privi prin lentila special prevăzută și a asculta un scurt istoric al fotografiei și a modului în care aceasta a revoluționat arta vizuală.

Arădenii pot vizita Camera obscură în fiecare zi, de la 16.00 la 21.00, până vineri, 28 august, pe platoul Primăriei Arad. Instrucțiunile de folosire a acesteia sunt afișate la intrare.

(RE)Cunoaștere. Camera obscură. Trecem pe lângă Primărie zilnic fără să o mai contemplăm. Ce ar fi dacă într-o zi am păși într-o încăpere improvizată din care am vedea o altfel de Primărie, una dinamică prin mișcarea zilnică datorată oamenilor și mașinilor, o Primărie întoarsă și răsturnată. Astfel s-ar vedea Primăria prin camera obscură.

În fuga zilnică, ignorăm anumite aspecte, iar într-un moment de participare pasivă putem asista la un experiment vizual ce se practica intensiv în urmă cu 400 de ani. Ne întoarcem în timp datorită dispozitivului, însă vom vedea în viitor prin importanța științifică a fenomenului. Un cort negru complet închis amplasat în fața Primăriei, printr-un orificiu milimetric va prezenta o altfel de clădire. Oamenii intră și asistă la formarea imaginilor dinamice sau la nașterea unui video fără aparate de filmat. Cei care intră în camera obscură vor putea auzi un scurt istoric al fotografiei și al modului în care aceasta a revoluționat arta vizuală.

Zilele Aradului sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură şi susţin candidatura Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii.

www.cmcarad.ro

Centrul Municipal de Cultura Arad