Evenimente

  • Home
  • Eveniment
  • Filme de festival, documentare și pelicule experimentale în aprilie la „Arta“
Filme de festival, documentare și pelicule experimentale în aprilie la „Arta“

Filme de festival, documentare și pelicule experimentale în aprilie la „Arta“

Comedii, drame, biografii, documentare și pelicule experimentale, filme europene și filme americane - altfel zis în aprilie la cinema Arta avem parte de un meniu cinematografic bogat și divers. Pe lângă premierele de vineri și sâmbătă, publicul cinefil se va putea bucura și de o serie de documentare și filme experimentale în sala mică a cinematografului.  

Filme de festival în premieră

Comedia franceză EN LIBERTÉ!/ÎN LIBERTATE ajunge în premieră la Cinema Arta vineri 5 aprilie, de la ora 20:00. Cu Adèle Haenel, Pio Marmaï și Audrey Tautou în rolurile principale, filmul a fost intens lăudat de critică și descris de presă ca fiind o comedie burlescă, nebună și delirantă. A fost nominalizat la 9 categorii la Premiile César și a avut premiera internațională la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Realizateurs unde a câștigat premiul SACD.

Pentru cei mai tineri dintre cienfili am pregătit pentru ziua de sâmbătă, 6 aprilie, ora 11:00, filmul francez  MICUL NICOLAS ÎN VACANȚĂ, în regia lui Laurent Tirard, un film despre prietenie si despre valorizarea copilului care este plin de idei, care se distrează și se simte bine, iar faptul că face năzbâtii este de cele mai multe ori semn că este sănătos.

Tot cu un film de Cannes ne întâlnim și vineri 12 aprilie, de la ora 20:00, când vom avea ocazia să vizionăm în premieră co-producția Franța-Rusia LETO/O VARĂ ROCK’N’ROLL. Pelicula spune povestea rock-ul sovietic de la sfârșitul anilor '80, prin intermediul biografiei unei trupe din Sankt Petersburg. Filmul a făcut furori la Festivalul de Film de la Cannes unde a fost nominalizat la Palme d’Or și a câștigat premiul pentru Cea mai bună coloană sonoră originală.  

Western-ul THE SISTERS BROTHERS/FRAȚII SISTERS, cel mai nou film al lui Jacques Audiard, filmat aproape integral în România și premiat la Veneția cu Leul de Argint pentru Cea mai bună regie, ajunge în premieră la cinema Arta vineri 19 aprilie, de la ora 20:00. Co-producție Franța-România-Spania-Belgia-Statele Unite, filmul i-a adus în țară pe multipremiatul regizor francez, dar și pe unele dintre cele mai populare nume de la Hollywood, actorii John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal și Riz Ahmed, care fac parte din distribuție. A fost nominalizat la numeroase festivaluri, câștigând, printre altele, 4 premii César: pentru Cea mai bună regie, Cea mai bună imagine, Cea mai bună scenografie și Cel mai bun sunet.

Luna o încheiem cu un film american controversat, plin de mister și suspans. UNDER THE SILVER LAKE va rula în premieră la Cinema Arta vineri 26 aprilie, de la ora 20:00. Filmul urmărește povestea lui Sam, un tânăr prietenos din Los Angeles, care devine un detectiv neașteptat, rapid implicat într-o situație complicată, în timp ce investighează dispariția misterioasă a vecinei sale de care s-a îndrăgostit.    

Documentare despre personalități emblematice

Luna aprilie aduce pe marele ecran și două din cele mai aclamate filme documentare. Câștigătorul secțiunii Cel mai bun film documentar la Premiile Gopo de anul acesta, CAISĂ în regia lui Alexandru Mavrodineanu, va putea fi vizionat în premieră marți 2 aprilie, de la ora 20:00. Filmul prezintă o realitate crudă, balcanică pe alocuri, și reflectă ideea că în box, nu toate luptele se dau în ring. Poveste emblematică pentru lumea în care trăim, CAISĂ vorbește despre perseverență și despre supraviețuirea celui mai puternic într-un mediu incapabil să te sprijine cu adevărat.

Iar sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 20:00, avem parte de un film excepțional, un festin vizual uluitor, căci MCQUEEN ajunge în premieră la cinema Arta. Povestea de viață a legendarului designer britanic Alexander McQueen este un adevărat basm modern cu nuanțe gotice. Prin interviuri exclusive cu membri ai familiei sale și prieteni apropiați, filmări de arhivă recuperate, imagini inedite și o coloană sonoră rafinată, regizorii Ian Bonhôte și Peter Ettedgui îi dezvăluie viața, cariera și măiestria. Oglindind frumusețea sălbatică, îndrăzneala și vivacitatea creațiilor lui, filmul este o revelație a lumii interioare a designerului, un tribut adus acestui geniu tranșant, fascinant și cu o profundă influență în modă.

Seriile lunare în Sala Mică

Cineclubul de film documentar dedicat liceenilor și realizat în parteneriat cu One World la Școală continuă în Sala Mică a cinematografului până la sfârșitul anului, în cea de-a treia miercuri a fiecărei luni. Documentarul finlandez WHITE RAGE/FURIA ALBĂ va rula miercuri 17 aprilie, de la ora 19:00, și va fi urmat de o discuție cu psihologul Lavinia Gana, în cadrul celei de-a doua întâlnire a cineclubului. Programul de filme experimentale NE VEDEM JOI continuă de asemenea în ultima joi a fiecărei luni cu filme inedite din arhiva atelierului kinema ikon. Astfel că joi 25 aprilie, de la ora 20:00, cinefilii vor putea viziona în Sala Mică filme experimentale recente marca Iulian Leonard.