Articole

Fostul vicepreședinte al Parlamentului European vine la Arad

Fostul vicepreședinte al Parlamentului European vine la Arad

Declarația de Reconciliere Charta XXI, a fost inițiată de László Surján, fost vicepreședinte al Parlamentului European. Susținătorii acestei declarații se vor întâlni la Arad, miercuri, 24 februarie, în cadrul unui eveniment la care primarul Gheorghe Falcă va primi medalionul „Jean Monnet“. Într-o scrisoare adresată susținătorilor reconcilierii, László Surján, „Sunt convins că la Arad există mai mulți susținători ai reconcilierii, printre care și ai reconcilierii româno-maghiare. Mulți știu deja că la Budapesta organizăm lunar o reunire, unde se ține un discurs ori încercăm să clarificăm niște întrebări cu o conferință la masa rotundă. „Împreună cu domnul viceprimar Levente Bognar plănuim de...

Citește mai mult

S-au deschis înscrierile pentru maratonul, semimaratonul și crosul Aradului – 2016

S-au deschis înscrierile pentru maratonul, semimaratonul și crosul Aradului – 2016

S-au deschis înscrierile pentru maratonul, semimaratonul și crosul Aradului – 2016, eveniment organizat de către Clubul Sportiv Experiența Multisport, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul Cultural Județean Arad. Scopul evenimentului inițiat de către Sorin-Victor Roman este promovarea unei educaţii pentru sănătate, iar data propusă pentru desfășurare este 28 mai 2016. Înscrierile se pot face deja pe www.maratonarad.ro, iar cursele disponibile sunt 6: ultramaratonul (cursă nouă în 2016) – 52,75 km, maraton – 42,195 km, semimaraton – 21,097 km, ștafetă maraton, cros 6 km şi cros 1 km. Noutățile ediției din 2016 sunt, pentru...

Citește mai mult

Prima sesiune de finanțări nerambursabile pe 2016

Prima sesiune de finanțări nerambursabile pe 2016

Centrul Municipal de Cultură Arad lansează prima sesiune pentru depuneri de proiecte pentru finanțări nerambursabile pentru anul 2016, pentru cele patru linii de finanțare: Promovarea sportului de performanță, Sportul pentru toți, Cultură și Tineret. Promovarea sportului de performanță Selecţie de publică de proiecte  – organizată în baza prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și Legii nr. 69/2000 , legea educației fizice și sportului, pentru  finanţarea nerambursabilă  a unor proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică  „Promovarea sportului de performanţă” , proiecte înaintate de către structuri sportive fără scop patrimonial din municipiul Arad,...

Citește mai mult